Mi-ai oferit doar fericirea

În valsul stins de soare cald,

Ce-a parasit întinsul

Răsare luna ca un smarald

Si umple tot cuprinsul.

 

Stau şi o privesc uimit

De frumuseţea ei sublimă

Din cer cu drag ea a zâmbit

Şi mi-a adus lumină.

 

Din cer de sus tu vii la mine

Precum un vis din alba lună

Cobori dintre iubiri sublime

Cu chip de înger a mea zână.

 

Ai venit s-aduci culoare

Pentru viaţa-mi cenuşie

Şi din cântec noi speranţe

Pentru a mea fiinţă vie.

 

Mi-ai ridicat cu drag amarul

Şi mi-ai îndulcit privirea

Mi-ai arătat ce e dreptarul

Oferindu-mi fericirea.

 

Cu dragoste ca de copil

Mi-ai arătat ce e iubirea

Şi-n zâmbet de copil umil

Mi-ai oferit doar fericirea.

Pe marginea unui lac

Pe marginea unui lac
Albastru-aprins, colorat
Stau şi te aştept să vii
Iar gândurile-mi sunt pustii.

Salcâmul bătrân îmi vorbeşte,
Iar luna din cer mă priveşte,
Stelele se-apleacă-n cale,
Luminând a cărărilor petale.

Se aud paşi înceţi pe cărare
Te apropii şi te văd în zare
Vântul îţi mângâie chipul,
Iar luna-ţi luminează zâmbetul.

Părul tau purtat de vânt
Îl văd cu ochii lăcrimând,
Iar ochii tăi cei sclipitori
Se pierd ca stelele-ntre nori.

Acum, eşti aici lângă mine
Ai venit să-ţi cânt a mea iubire
Pe marginea unui lac
Albastru-aprins, colorat.

O lume minunată

Lasă-mă să trăiesc ca într-o poveste
Cuprins de farmecul zâmbetului tău
C-un zâmbet cald pe a noastre feţe,
Să ne zâmbim mereu, mereu…

În ochii tăi găsesc mereu puterea
Să merg înainte,să cânt şi să zâmbesc
Iar zâmbetul tău mi-e mângâierea
Când momente grele se ivesc.

Eu te văd pe tine a fi frumoasă
Şi chipul tău parcă-i ceresc
Şi-i mai frumos ca alba lună
Iar ochii în stelele-ţi strălucesc.

Şi-am să te iau cu mine
Acolo, sus pe curcubeu
Şi-am să-ţi spun poveşti divine
Şi-am să te sărut mereu,mereu…

Acolo-n lumea mea să fim doar noi
Să plutim pe nori de puf
Făr’de griji, făr’de nevoie
Să fim mereu, acolo în văzduh.

Iubirea a doi copii

Îşi cerne luna ale sale
Raze de lumină pe pământ
Şi stelele s-apleacă-n cale
Trecând pe nori al vieţii gând.

Doi copii cu ochi frumoşi
Se plimbau sub clar de lună
Şi pe cânt de vânt duios
Îşi scriau iubirea-n mână.

Cu chip frumos de soare cald
Fetiţa îi vorbeşte
Cu ochi frumoşi ca de smarald
Băiatul o priveşte.

Puteai citi în ochii lor
Iubirea-ntregii lumi
Puteai să vezi că tot ce vor
E să rămână doi copii.

Un praf de stele semăna iubirea
Cerul le era un martor viu
Sub un stejar spuneau povestea
Ca un cântec străveziu.

Şi un nor puternic de lumină
A coborât din cer spre ei
Şi i-a dus în sus spre lună
Să se iubească până’n veşnicii.

O tristă poveste de dragoste

De când te-am văzut prima oară
PLuteai sublim pe o rază de soare
Era o zi perfectă dintr-o vară
Şi tu zâmbeai perfect în strălucire.

Un chip frumos modelat în lut
Cu ochii pierduţi mereu în abis
O inocenţă perfectă în suflet
Trăieşti în viaţa parcă-n vis.

Orice tu îmi spui devine fericire
Buzele tale rostesc cuvântul vieţii
Orice şoaptă e o rază de iubire
Totul e inocenţa ce o au copiii.

Te port mereu în al meu gând şi suflet
Ochii mei privesc mereu spre tine
Şi strig spre tine cu un glas de tunet
Atunci când tu nu`mi eşti aproape,

Şi sper mereu s’apari ca-n prima zi
Tu, fata cea mereu frumoasă
Cu ochii tăi cei mereu străvezii
Să-mi spui că eşti a mea prinţesă.

Dar tu nu vii deloc spre mine
Dispari în negura de ceaţă
Şi glasul din’lăuntru-mi spune
Că nu ai existat vre’odată!

Şi mă pierd trist umil în lume
Mă caută prieteni fraţi şi rude
Dar eu te caut mereu,mereu pe tine
Iar ei plâng de dor după mine.

Aşa sună o tristă poveste de dragoste
Scrisă-n versuri şi aruncată-n abis
Dar se vor sfârşi odată toate
Când vei apărea tu, fata din vis!

Rază de speranţă

Cuprins de blândele emoţii
Şi-n suflet am un dor
Iar cărările lungi ale vieţii
În suflet îmi aduc un drag fior.

Îmi ridic ochii spre ceruri,
Văd o rază de speranţă
Mă cuprind ale dorului fioruri
Şi mă bucur iar de viaţă.

Eram cuprins de dor şi de tristeţe
Dar te-am vazut atunci pe tine
Tu eşti a mea rază de soare,
Tu eşti dulcea-mi  bucurie!

Ochii tăi sclipitori ca o stea,
Chipul tău mereu inocent,
Mi-au readus în suflet speranţa
Vieţii mele de adolescent.

Orice rază de soare de pe cer,
Orice rază de speranţă,
Îmi spun că totul e efemer,
Şi că doar tu eşti veşnică.

Un ceas pustiu

Se cerne alba lună

Peste un pământ pustiu

În urma ei, rămâne o urmă

Şi totul pare că nu-i viu.

E rece, vântul bate-absurd

Timpul parcă se opreşte,

Totul e pustiu- ca-ntr-un amurg-

Şi viaţa parcă-I rece.

Şi stam acolo, să te-aştept

Şi mă întreb mereu, mereu

Să te strâng la piept

Când o să vii să distrugi al vieţii greu?

Orele-s pustii şi nu mai trec

Tu nu mai vii, şi e târziu

Cu doru-n piept te-aştept,

Doar dorul mă mai ţine viu!

Privesc acum spre alba lună

Şi-n mirificul ei alb ceresc

Prin miile de stele vrea să-mi spună:

S-aştept mereu, s-aştept!

P.S Nu am ţinut cont de măsură!

Întrebare pentru tine

     De multă vreme nu am mai scris un text, sunt foarte entuziasmat că o fac şi sunt foarte entuziasmat de ceea ce am aflat în ultimele zile.

      În discuţia mea cu o persoană, într-o seară frumoasă de primăvară, cu cerul destul de poluat, am reuşit să vedem Carul Mare, celebra combinaţie de stele care formează un “car”, care-i carul eu nu mi-am dat seama nici în ziua de azi, dar împreună cu acea persoană privind în perspectivă spre el, am descoperit cu totul şi cu totul altceva, de fapt,  persoana respectivă a descoperit asta, mintea mea nu cred că ar fi fost atât de strălucită să facă asta, în fine, am descoperit că acel “car” seamănă de fapt cu un semn de întrebare. În mintea noastră a apărut acelaşi semn de întrebare “cerul îşi pune întrebări?” răspunsul a fost unul simplu, “până şi cerul îşi pune întrebări”, iar mai târziu întrebarea care mă măcina era “oare ce întrebări pune cerul?”, am meditat puţin la problemă şi cred că am găsit o întrebare pusă de cer “De ce oamenii sunt atât de răi şi mă distrug?” şi parcă pe cer vedeam o lacrimă imensă, părea trist, DA, cerul era trist şi ştii de ce? Pentru că noi, oamenii, îl atacăm unii dintre noi intenţionat, alţii nu, dar totuşi îl facem să sufere pentru că aruncăm înspre el tot felul de toxine şi substanţe toxice care se îndreaptă spre el lovindu-l cu toată forţa pe săracul cer, care acum după nenumăratele lovituri primate stă şi plânge şi se întreabă mereu “cât mai am de indurat?”

      Dragule cititor, ai de gând să-l mai faci mult să sufere, vom mai arunca multă vreme în el cu toate prostiile? Asta e răsplata pe care o dăm noi lui că aduce mereu luminători pentru noi? Asta-i răsplata pentru minunatul cer de necuprins?

          Da! Asta e… pentru că aşa suntem noi oamenii, ucidem spunănd că nu ne pasă! Dar dacă cerul dispare? Atunci ce vei face?

Doar o scânteie

Îmi doresc să pot scrie,
Îmi doresc să mă exprim,
Şi totuşi nu pot bine
Pe pământ să mai revin.

Chipul tău cel inocent,
Zâmbetul magic şi senin,
Ochii ce se deschid încet,
Mă fac un înger divin.

Şi sufletu-mi pluteşte
Pe un norişor alb-auriu
Şi totul parcă amorţeşte
Doar pentru tine sunt viu.

Oh, ce surâs, ce inocenţă
Parcă furate dintr-o poveste
Si vocea ta aşa drăguţă
Parcă-i dintr-un basm cu zâne!

Si totuşi eşti aşa departe
Doar o scânteie tre’ să fie
Ş-atunci vei fi aproape
Şi iubirea-mi va fi vie!

Pe treptele iubirii

Pe treptele iubirii pornit-am noi acum
Pornind  din nou spre-o nouă viaţă
Mergând în doi pe un nou drum.
Călcând pe noi raze de speranţă,

Lăsat-am în urmă singurătatea
Şi al ei negru şi amar suspin
Pornit-am înainte pe cărarea
Presărată cu florile de crin.

Tot ce-a fost durere şi tristeţe,
Sunt doar versuri dintr-un vis
Acum totu-i minunata bucurie
Şi fericirea de nedescris.

Plecat-am doi spre fericire
Pe trepte de iubire străvezii
Călcând pe-a noastră nemurire
Prin iubire fiind doar veşnic vii.

Încet,încet prindem a zbura
Cu aripi albe ca de înger
Lăsându-ne în urmă viaţa
Şi tot ce este efemer!